Cenuşă

Cenuşă

joi, 26 noiembrie 2009

Să trăiţi, dom’ CAPITAN!

Sa traiti, zic! Si sa aveti o viata linistita. Sa traiti fara griji si fara batai de cap, ceea ce sigur o sa faceti. Sa traiti, dom’ capitan!

Amintirile sunt vagi. Insa si asa, vagi, raman acolo. Se intorc pentru ca NIMIC nu s-a schimbat. In clasa a 12-a ma chinuiam, cu o teribila durere de cap, diagnosticata de mine drept ceva fara leac, sa iau o nota mare la examenul care devenise important si pentru facultate. La clasa paralela era un baiat a carui porecla era “capitan”, un baiat simpatic, copil de “bani gata”, care nu avea dureri de cap. Capitanul nu excela la vreo materie, insa stia cu siguranta ca va excela cand va fi nevoie. Adica in lucrurile care conteaza. Planul capitanului era minutios stabilit, ca pe un camp de lupta: trebuia sa infranga bacul fara drept de apel si indiferent de tehniciile folosite. Pentru ca razboiul scuza totul. Apoi… urma o cale lina pe care capitanul trecea spre locul pregatit si tinut caldut de parinti.

O zi torida de vara. Cum numai in Galati poate sa fie. O zi dintre acelea in care soarele e hotarat sa topeasca asfaltul si sa topeasca si furnicile care misuna pe el. Nu mai stiu cu ce am ajuns la liceu. Parca intr-o masina, dar nu stiu a cui ar fi putut sa fie, pentru ca eu nu aveam. Nu mai tin minte cum am ajuns, pentru ca ce era important era doar sa ajung. Ca sa ma zgaiesc la o lista lunga cu note, sa-mi caut numele si sa tremur in fata lui. Inainte de a ajunge la lista, l-am zarit pe Capitan. Era vesel si l-am intrebat de nota. Raspunsul mi-a taiat rasuflarea: 9,85. Ecoul vocii lui mi-a coborat in stomac. Din poarta scolii mi-am tarat picioarele infipte in asfaltul topit. Multi pasi… rasuflare taiata. Listele… imbulzeala. Nu vedeam. Stomacul si cutremurul lui mi se urcasera in ochi si nu ma lasau sa vad. Din multime a iesit cineva care alerga spre mine. Un om care urla 9, 85. Nu stiam daca e nota mea sau a lui Capitan. Era a amandurora.

Aveam aceeasi nota. O nota incredibil de mare. Buna pentru oricine. O nota….usoara pentru multi….si pentru Capitan. O nota grea, pentru altii. Capitanul a plecat de la asfaltul topit, la fel si eu. Pe el il astepta calea lina, cale pe care va fi fost salutat cu “sa traiti”. Din ziua in care s-a dat batalia nu l-am mai intalnit pe Capitan. Ar fi fost si greu. Cine coboara dintr-o masina luxoasa sa-l salute pe ala de la trecerea de pietoni? Si pentru ce? Sunt doua fronturi diferite. Sa traiti, dom’ Capitan! Sa duceti onoarea mai departe!