Cenuşă

Cenuşă

duminică, 15 ianuarie 2012

Strada ruşinii

Spre ruşinea mea, în ultimele zile nu am fost în stradă, ci în casă, aşteptând să văd Revoluţia la televizor. Poate că nu e chiar o revoluţie, dar e ceva, un soi de dezmorţire, pe care nu credeam să o mai trăiesc.

Între like-uri pe facebook şi treburi casnice, văd la televizor tot felul de oameni. Mulţi dintre ei au dantura distrusă şi faţa adâncită de riduri. Au fesuri, mănuşi şi geci ponosite. Au haine cumpărate pe nimic sau primite de pomană, au teancuri de facturi şi buzunare goale. Au coşmaruri şi lacrimi pe suflet pentru că au ajuns să trăiască vieţi second-hand. Sunt stăpâni pe o sărăcie ruşinoasă care le-a supt aerul din plămâni. O sărăcie care nu le-a mai dat voie nici să ţipe.

În stradă sunt azi oamenii cărora le-a fost până acum ruşine să îşi arate fluturaşul de salariu. Au învăţat şi au visat mai mult de atât. Mai mult decât să le tremure sufletul când primesc factura la gaz. Mai mult decât să-i râdă vecinii pentru că cer bani împrumut să-şi plătească întreţinerea. De jenă, le-au spus cunoscuţilor că nu o duc rău, că se descurcă, iar între timp drămuiau mâncarea cumpărată la chenzină. O parte dintre oamenii ăştia sunt astăzi în stradă şi încep să afle că nu sunt puţini. Şi încep să îşi înfrângă ruşinea. Ruşinea de a fi atât de săraci.