Cenuşă

Cenuşă

marți, 10 decembrie 2013

abSURD

Oamenii fac lucruri care îi fac să nu mai fie. Apoi zbiară cântece sinistre ca să îi audă cineva de acolo, din măruntaiele pământului, de unde s-au vârât singuri. Oamenii sunt absurzi.

La început au totul. Așa îi sădește Domnul. Mai târziu strică totul. Își sapă găuri în fericire singuri. Se mâzgălesc pe fețe cu măști din sânge și defilează așa, mândri de isprava lor. Își suflecă pielea ca să arate că nu au nimic înăuntru, nici suflet, nici pace.

Zămislesc copii la beție și apoi îi lovesc ca să își alunge greșeala. Uneori îi omoară nenăscuți. Alteori îi omoară vii aruncând gunoi pe inimile lor.

Jură strâmb în biserici. Se iau de mâini și dansează hora în fața altarului, purtând maști de sânge pe fețe. Apoi se spală de Dumnezeu și își înfig plăceri de carne în piepturi. Umblă despuiați de ei, târându-se pe caldarâmuri.

Adulmecă bani. Se vând ieftin. Apoi îi vând și pe alții. Pun prețuri de plastic pe suflete ca să își ridice case până la cer. Goale și triste. Case în care se trăiește și se moare absurd.