Credeai că în tot răul e un bine? Credeai că roata se învârte şi până la urmă se face dreptate? Credeai că ăia cu multe păcate plătesc la un moment dat? Credeai că oricât de mult rahat ai avea pe tine, vine o clipă în care te scuturi de tot şi o iei de la capăt?
Credeai că te poţi pisha contra vântului , fără efecte secundare? Credeai că sinceritatea se răsplăteşte cu fapte bune? Credeai că ai prieteni, pentru că tu credeai în ei? Credeai că viaţa ţi-e datoare cu o coroniţă?
Marş, mă! Trăieşti în altă lume şi te înfigi , de fiecare dată, în visul tău, cu o acerbitate naivă. Rezultatul e invariabil acelaşi. Ţi-o iei în barbă şi nu te înveţi minte. Primeşti o palmă şi uiţi repede că a fost un pumn şi nu un zâmbet.
Crezi în oameni , dar ei nu cred în tine. Crezi că Galaţiul e un oraş frumos, cu oameni de valoare. Crezi, ca un copil naiv, că o să vină şi clipa ta. Şi că atunci o să străluceşti. Marş , mă! Nu vezi cât praf ai adunat pe tine? Ori te dai pe brazdă, ori te înveţi minte, ori nu te mai pişi, ori nu te mai crezi...ori MORI, MĂ, iar, preţ de două minute, o să fie fix doi oameni care o sa verse fix două lacrimi pentru că nu mai eşti.
