Cenuşă

Cenuşă

vineri, 20 septembrie 2013

Dans

Și dansăm...cu mâinile sus, cu zâmbetul lipit pe buze....uneori pe sârmă. Dansăm mult, cu tot  corpul, cu sufletul prins în gheare ....uneori până la epuizare. Dansăm în vis și în gând, dansăm pe scene șubrezite de pași cărunți, dansăm apăsat și sinistru.

Dansăm pentru bani  și pentru că suntem goi de visuri. Nu mai găsim pacea din noi și dintre noi. Și nu ne putem opri. Vrem să mușcăm adânc și sângeriu bucăți de premărire. 

Dansăm peste alți oameni dansatori, orbiți de reflectoare. Dansăm sărac și dureros, cu șerpi încolăciți pe trupuri. Manechine hidoase răsucite de neputință. Dansăm fără muzică, în spații mici, cu zgomot infernal de fiare tocite.

Mzzznoi

In lumile noastre stramte, ne credem Dumnezei. Dumnezei multi, strambi si hidosi, care sapa transee in care isi inmormanteaza sufletele.

Dumnezei care se injura intre ei pentru ca nu au loc pe aceeasi scena. Dumnezei smintiti care viseaza doar hectare de bani.
Dumnezei care zboara pe sosele, printre morti. Dumnezei mici care se calca unul pe altul in picioare, cu gandul ca vor fi mai mari. Dumnezei care vand si cumpara tot, inclusiv fericirea.

Dumnezei-negustori, Dumnezei-jucatori, Dumnezei-vedete, multi, negri si tristi.

Respect

Majoritatea oamenilor buni isi fac bagajele si pleaca. Cand nu mai suporta umilinta, guduratura si zambetul slinos, oamenii buni isi strang amintirile frumoase, trag usa dupa ei si isi vad de drum. Fara circ, fara spectacol, fara cuvinte.

Exista insa si exceptii, atat de rare, incat atunci cand auzi ca unul a ridicat capul, vrei sa verifici stirea din trei surse. Exista si oameni buni care, satui de mocirla, VORBESC. Satui de putoare, nu se multumesc sa isi acopere nasul, ci vor sa fie curat. Si isi cer drepturile cu voce tare. Chiar daca restul oamenilor fug de ei. Chiar daca reusesc sa isi piarda prietenii. Chiar daca risca sa ramana singuri.

Țara din vis 2

In tara mea din vis, nu exista suflete rupte in doua ale oamenilor plecati sa munceasca prin alte lumi. In tara mea din vis, nu exista tati care asteapta tarmul si netul ca sa isi vada copiii crescand si nici mame insingurate in lacrimi. In tara mea din vis, parintii si copiii se tin mereu de maini. Cu sufletul intreg.

Țara din vis 1

In tara mea din vis, nu exista oameni pe targi care intind cu disperare mana cu bani catre buzunarele halatelor din jurul lor. In tara mea din vis, oamenii cu halate au suficienti bani ca sa isi coasa buzunarele si sa isi descoase inimile pentru oamenii de pe targi. Un vis.. in tara mea.

Viu

Imi plac oamenii care pun pasiune in ce fac, indiferent de ce fac: muncesc, iubesc, cauta, se cearta, iarta, sapa, viseaza, iubesc iara... Imi plac oamenii care ard pentru ceea ce cred, imi plac oamenii incapatanati, de neclintit. Sunt oamenii care sunt gata sa piarda totul doar ca sa ramana intregi. Sunt oamenii care se fac cenusa si care o iau de fiecare data, cu pasiune, de la capat.

Nu imi plac oamenii-presuri, fariseii si pupincuristii, nu imi plac securistii, oriunde ar fi ei inrolati. Nu imi plac oamenii care nu stiu cum arata cerul, pentru ca au mereu capetele plecate. Sunt oamenii care se tarasc printr-o viata care nu le apartine. Sunt oamenii care nu stau niciodata in picioare.

Fiarele


-->
Am văzut o femeie care s-a năpustit la un gard de fier. Avea o privire câinească. Furia ei îi estompase trăsăturile frumoase, ale unei femei atrăgătoare, care albise cu demnitate. Năluca din ea s-a năpustit asupra unui gard care înconjura gloata de oameni disperaţi.

Dincolo de fiare erau jandarmii, nişte tineri tăcuţi, cu chipiile înfipte pe creştete, care strângeau din dinţi în momentele în care împingeau mulţimea înapoi. Dincolo de ei, o clădire...sobră, impersonală, moartă. Femeia aceea se năpustise ca o fiară la gardul albastru, care îi înăbuşea strigătul. Nu voia să intre în Prefectură, de fapt clădirea aceea apărată de jandarmi nu reprezenta pentru ea nimic. Revolta ei însă trebuia să iasă din ţarcul făcut pentru „oile docile“.

Transfigurată, pentru câteva clipe, femeia a încercat să treacă dincolo. Şi alţii au urmat-o. Iar tinerii cu chipie au ţinut gardul. De data asta. Aceiaşi tineri cu chipie ar fi vrut să rupă aceleaşi garduri. Şi să treacă dincolo. În mulţime. Strigătul femeii era şi al lor.

Vreau sa trăiesc clipa când jandarmii se vor da deoparte şi când fiarele nu vor mai putea ţine încătuşată furia oamenilor.

Ne place…place, place, place

--> -->
Faptul că suntem o naţie ahtiată după circ, nu cred că e mai e un dubiu pentru nimeni. Chiar şi cei care condamnă circul (mă includ în această categorie) nu  pot sta departe de el. Ne place circul şi asta este. Ne puteţi tăia salariile, pensiile, indemnizaţiile, ne puteţi trece la raţie, dacă e nevoie, dar nu ne puteţi lua circul. Fără circ, s-ar putea întâmpla nenorocirea să deschidem ochii larg, să începem să ne gândim la ale noastre, să ne enervăm şi să vă zdrobim. Reţeta circului continuu e verificată şi funcţionabilă la români.


Tipurile de circ sunt diverse şi pe toate gusturile. E musai să vedem nămolul, să-l mirosim şi să-l comentăm cum se cuvine. Dacă ne luaţi circul, ne luaţi subiectele de discuţie, ne târâţi cu forţa la loc în viaţa noastră, de care uitasem. Atunci pe ce ne mai contrazicem? Ce facem, ne înjurăm între noi, în familie? Atât? Neeee! Nouă ne place circul.


Daţi-ne, vă rugăm certuri televizate, imagini murdare, limbaj colorat. Daţi microfoane ţaţelor şi lăsaţi-le să urle, cu volumul la maxim. Să nu ne auzim gândurile, să ne depărtăm de tot de ce este al nostru. Daţi-ne informaţii din interior, discuţii telefonice, înjurături private. Toate ne dezvoltă imaginaţia. Numai aşa ne putem pune în pielea mafioţilor, ca într-un film de acţiune. Daţi-ne stenograme, nu putem sta fără ele. Când şuşotesc ăia la colţ, ascuţim urechea, vedem ce înţelege fiecare, ne contrazicem apoi. Facem tabere, punem pariuri. Să fie cu body-guarzi, să fie cu vrăjeală, cu limbaj de Ferentari. Să fie cu golăneală, cu miştocăreală, cu subînţelesuri. Să vedem care cu care, dar mai ales cine cu cine. 

Ne place cu băieţei, cu golănaşi şi cu şmenari. Ne place cu bani mulţi, furaţi, spălaţi, mânjiţi, nu contează. Care nu sunt la noi în buzunare nici în vis. Ne place să ne agităm, să dăm din mâini, să ridicăm tonul. Să împărţim dreptatea, să judecăm, să dăm verdicte. Împărţim copii, averi, televiziuni, împărţim orice nu e al nostru. În loc de oglinzi avem televizoare, care ne furnizează drogul zilnic: CIRCUL.

Senzație

Obraz de copil lipit de fata mea. A ajuns sa ma tina de gat. E marisor deja, dar nu pronunta multe. MA-, A-MAA sau MA-MA tin loc de orice. Iar senzatia e atat de placuta... Fericirea mea e in el, sunt eu acolo, cand increteste nasul. Numai ca sunt mai frumoasa, mai mica si mai buna. Fara frustrari si invidii. Fara calcule absurde, care transforma orice in bani. E fericirea pura. Asa arata ea. Si sta intr-un copil care viseaza. Si care te strange de mana. Si te iubeste simplu. Fericirea e sinpla, numai ca noi am uitat sa pretuim simplitatea. Preferam sa facem planuri complexe, pentru sapte vieti. Copiii sunt simpli si frumosi. Au totul. Si ne dau totul. Fara sa negocieze nimic.