Cenuşă

Cenuşă

luni, 24 februarie 2014

Nici


Nu sunt blondă și nu pozez. Niciodată.
Sunt pusă pe contraziceri și dezbateri inutile. În sensul că nu au final și nici nu aduc bani. 
Nu știu să spun bancuri si nu le gust pe cele seci.
Zic multe la nervi și regret apoi.
Nu știu să tac ca să îmi fie bine. Și am o singură față. Pe care se citește tot.
Mi-am luat multe șuturi în cur și am dat puține.
Nu fac rău din principiu. Că nu e creștinește. Asta nu are reciprocă.
Am puține lucruri pe lumea asta și țin de ele cu dinții.
Sunt încăpățânată și nervoasă. Nu am timp. Niciodată.



marți, 10 decembrie 2013

abSURD

Oamenii fac lucruri care îi fac să nu mai fie. Apoi zbiară cântece sinistre ca să îi audă cineva de acolo, din măruntaiele pământului, de unde s-au vârât singuri. Oamenii sunt absurzi.

La început au totul. Așa îi sădește Domnul. Mai târziu strică totul. Își sapă găuri în fericire singuri. Se mâzgălesc pe fețe cu măști din sânge și defilează așa, mândri de isprava lor. Își suflecă pielea ca să arate că nu au nimic înăuntru, nici suflet, nici pace.

Zămislesc copii la beție și apoi îi lovesc ca să își alunge greșeala. Uneori îi omoară nenăscuți. Alteori îi omoară vii aruncând gunoi pe inimile lor.

Jură strâmb în biserici. Se iau de mâini și dansează hora în fața altarului, purtând maști de sânge pe fețe. Apoi se spală de Dumnezeu și își înfig plăceri de carne în piepturi. Umblă despuiați de ei, târându-se pe caldarâmuri.

Adulmecă bani. Se vând ieftin. Apoi îi vând și pe alții. Pun prețuri de plastic pe suflete ca să își ridice case până la cer. Goale și triste. Case în care se trăiește și se moare absurd.


luni, 18 noiembrie 2013

Sunt.



Mă numesc Cristina și sunt mama lui Luca. 

Exercițiu de introspecție: dacă ar trebui să răspunzi la întrebarea „CINE EȘTI?“ într-o secundă, ce ai spune despre tine? Care este lucrul cel mai pregnant , care străbate fiecare por al pielii tale? Ce te doare cel mai mult, ce te ridică, ce te coboară? Ce ești și unde ai început să fii?

Poate altă dată aș fi ezitat, aș fi încercat să trag de timp și aș fi încercat un răspuns „inteligent“ și complex. Cuvinte sparte, alunecate pe șira spinării către prăpastie. Cuvinte goale, dezbrăcate de sensuri, grase și hidoase. Cuvinte care nu erau despre mine, ci despre reflexia mea în alții, despre frânturi de om nenăscut.

De ceva vreme am început să fiu. Pentru că în copilul meu s-a adunat tot sufletul meu. Mă pupă, mă mângâie, mă mistuie. Mă face să mă uit la el, căutându-mă pe mine. Și mă găsesc acolo, înăuntru, blândă, frumoasă, întreagă.

Sunt Cristina, mama lui Luca.

vineri, 20 septembrie 2013

Dans

Și dansăm...cu mâinile sus, cu zâmbetul lipit pe buze....uneori pe sârmă. Dansăm mult, cu tot  corpul, cu sufletul prins în gheare ....uneori până la epuizare. Dansăm în vis și în gând, dansăm pe scene șubrezite de pași cărunți, dansăm apăsat și sinistru.

Dansăm pentru bani  și pentru că suntem goi de visuri. Nu mai găsim pacea din noi și dintre noi. Și nu ne putem opri. Vrem să mușcăm adânc și sângeriu bucăți de premărire. 

Dansăm peste alți oameni dansatori, orbiți de reflectoare. Dansăm sărac și dureros, cu șerpi încolăciți pe trupuri. Manechine hidoase răsucite de neputință. Dansăm fără muzică, în spații mici, cu zgomot infernal de fiare tocite.

Mzzznoi

In lumile noastre stramte, ne credem Dumnezei. Dumnezei multi, strambi si hidosi, care sapa transee in care isi inmormanteaza sufletele.

Dumnezei care se injura intre ei pentru ca nu au loc pe aceeasi scena. Dumnezei smintiti care viseaza doar hectare de bani.
Dumnezei care zboara pe sosele, printre morti. Dumnezei mici care se calca unul pe altul in picioare, cu gandul ca vor fi mai mari. Dumnezei care vand si cumpara tot, inclusiv fericirea.

Dumnezei-negustori, Dumnezei-jucatori, Dumnezei-vedete, multi, negri si tristi.

Respect

Majoritatea oamenilor buni isi fac bagajele si pleaca. Cand nu mai suporta umilinta, guduratura si zambetul slinos, oamenii buni isi strang amintirile frumoase, trag usa dupa ei si isi vad de drum. Fara circ, fara spectacol, fara cuvinte.

Exista insa si exceptii, atat de rare, incat atunci cand auzi ca unul a ridicat capul, vrei sa verifici stirea din trei surse. Exista si oameni buni care, satui de mocirla, VORBESC. Satui de putoare, nu se multumesc sa isi acopere nasul, ci vor sa fie curat. Si isi cer drepturile cu voce tare. Chiar daca restul oamenilor fug de ei. Chiar daca reusesc sa isi piarda prietenii. Chiar daca risca sa ramana singuri.

Țara din vis 2

In tara mea din vis, nu exista suflete rupte in doua ale oamenilor plecati sa munceasca prin alte lumi. In tara mea din vis, nu exista tati care asteapta tarmul si netul ca sa isi vada copiii crescand si nici mame insingurate in lacrimi. In tara mea din vis, parintii si copiii se tin mereu de maini. Cu sufletul intreg.

Țara din vis 1

In tara mea din vis, nu exista oameni pe targi care intind cu disperare mana cu bani catre buzunarele halatelor din jurul lor. In tara mea din vis, oamenii cu halate au suficienti bani ca sa isi coasa buzunarele si sa isi descoase inimile pentru oamenii de pe targi. Un vis.. in tara mea.

Viu

Imi plac oamenii care pun pasiune in ce fac, indiferent de ce fac: muncesc, iubesc, cauta, se cearta, iarta, sapa, viseaza, iubesc iara... Imi plac oamenii care ard pentru ceea ce cred, imi plac oamenii incapatanati, de neclintit. Sunt oamenii care sunt gata sa piarda totul doar ca sa ramana intregi. Sunt oamenii care se fac cenusa si care o iau de fiecare data, cu pasiune, de la capat.

Nu imi plac oamenii-presuri, fariseii si pupincuristii, nu imi plac securistii, oriunde ar fi ei inrolati. Nu imi plac oamenii care nu stiu cum arata cerul, pentru ca au mereu capetele plecate. Sunt oamenii care se tarasc printr-o viata care nu le apartine. Sunt oamenii care nu stau niciodata in picioare.